SONDAJ CERNAVODA

joi, 9 februarie 2017

Încă un post de director cu semnul întrebării la Cernavoda

Laura Iuliana Dumitrescu ajungea în atenția opiniei publice în anul 2014, atunci când concubinul ei, interlopul Ovidiu Ranzburg din Cernavodă, era prins de DIICOT Iași în timp ce făcea trafic de arme, alături de Constantin Corduneanu. Automat și ea apare în dosar, fiind cercetată pentru complicitate. De precizat că dosarul încă nu a ajuns în instanță. Însă, iată că nu a putut sta mult timp în umbră, astfel că, potrivit informațiilor noastre, femeia ar vrea să candideze pentru ocuparea postului de director al Centrului de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Vârstnice. Informația nu a fost confirmată în mod oficial de către reprezentanții Primăriei, chiar dacă este vorba despre date publice. "Nu putem să vă spunem, momentan", au spus oficialii, nițel încurcați.
Și, după cum bine se poate observa, Laura Dumitrescu nu a putut sta mult timp în "umbră", astfel că, potrivit informațiilor noastre, ar vrea să ocupe funcția de director la Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Vârstnice Cernavodă. Informația nu a fost confirmată oficial de către Primăria Cernavodă, chiar dacă este vorba despre date publice.

După ce reprezentanții instituției s-au arătat puțin încurcați, aceștia au spus: "Nu putem să vă spunem, momentan". Cert este că un concurs se organizează: "Primăria orașului Cernavodă organizează concurs de recrutare în data de 15.02.2017, ora 10.00 – proba scrisă și în data de 17.02.2017 – ora 10.00 proba de interviu, în vederea ocupării funcției de director al Centrului de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Vârstnice ".

La cerințele generale, pe lângă diploma de licență, cetățenie și sănătate, este specificat faptul: "să nu fie condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția în care a intervenit reabilitarea". Prin urmare, având în vedere că Laura Dumitrescu nu e condamnată nici măcar de prima instanță, nu încalcă nici o lege, momentan...

Sursa :Replica de Constanța

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu