SONDAJ CERNAVODA

marți, 18 aprilie 2017

21 de ani de la inaugurarea primului reactor al Centralei Nucleare din Cernavodă

În urmă cu 21 de ani, pe 17 aprilie 1996 a fost inaugurată oficial Centrala nuclearoelectrică de la Cernavodă, prin punerea în funcțiune a primului reactor, fiind prima centrală de acest fel din Europa de Est. România a intrat astfel în clubul țărilor producătoare de energie nucleară.
La 20 de ani de la pornirea primului reactor nuclear din România, țara noastră se află pe primul loc în topul celor mai performante centrale atomice din lume, cu o eficiență de 91,6% de la punerea în funcțiune, potrivit unui clasament realizat de către Nuclear Engineering International.

Unitatea 1 utilizează tehnologie de tip CANDU (Canadian Deuterium Uranium), de concepție canadiană. Reactorul, care utilizează apa grea drept moderator și agent de răcire, iar drept combustibil — uraniul natural, a atins prima criticitate (inițierea reacției de fisiune în lanț) la 16 aprilie 1996. Centrala dispune de 5 unități de tip CANDU de 700 MW fiecare.

Inaugurată prezența președintelui Ion Iliescu

Lucrările de completare a Unității nr.1 au fost conduse din 1991 sub direcția și responsabilitatea consorțiului AAC, constituit în 1990 între ANSALDO — Italia și AECL — Canada, amintea un comunicat de presă la data inaugurării primului reactor. Cele două societăți s-au implicat în Proiectul Cernavodă încă de la începutul anilor '80 prin intermediul contractelor de proiectare, furnizare, transferări de tehnologie și asistență tehnică, încheiate în acea perioadă cu Ministerul Energiei din România. Proiectul Cernavodă constituie cea mai importantă realizare în sectorul energetic în țările din Estul Europei și, totodată, inițiativa cea mai relevantă de asistență managerială și tehnică din partea Occidentului pentru a asigura un nivel de securitate în sectorul nuclear conform cu normativele internaționale și cu directivele AIEA Viena, se arăta în comunicat.

Festivitatea de inaugurare din 17 aprilie 1996 a avut loc în prezența președintelui Ion Iliescu, a premierului Nicolae Văcăroiu, a premierului canadian Jean Chretien, a președintelui Consiliului Guvernatorilor al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Johan Van Ebbenhorst-Tengbergen, a altor oficialități române și străine, care au fost invitate să viziteze clădirea reactorului și camera principală de comandă și control.

Producție-record de energie electrică în 2006

La 11 iulie 1996 a avut loc conectarea Unității 1 la Sistemul Energetic Național, cu livrarea primului kWh electric produs la generatorul Unității. La 2 octombrie același an Unitatea 1 a atins puterea nominală, iar la 2 decembrie 1996 a intrat în exploatare comercială. În anul 2006 cantitatea de energie electrică produsă în cadrul Societății Naționale ''Nuclearelectrica'' prin Unitatea 1 a Centralei nuclearoelectrice Cernavodă a fost de 5,631 milioane MWh, producție-record în cei zece ani de exploatare comercială, din care 5,177 milioane MWh a fost livrată în sistemul național.
În 2007 a intrat în exploatare comercială Unitatea 2 a Centralei nuclearoelectrice Cernavodă, realizată pe baza unui contract de conducere de lucrări încheiat în 2003 cu Atomic Energy of Canada Ltd. și Ansaldo-Italia. Încărcarea cu uraniu a reactorului a început pe 15 februarie 2007, iar la 6 mai reactorul 2 a atins criticitatea. Unitatea 2 a fost conectată la sistemul energetic național la începutul lunii august, iar la 6 septembrie 2007 a început să funcționeze la 100% din capacitate.

Sursa:Libertatea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu