"Bună seara! Prin această postare doresc să relatez câteva întâmplări ce țin de domeniul inadmisibilului, petrecute la Spitalul Orășenesc Cernavodă! În ultima vreme bunicul meu a prezentat frecvente stări de rău, care pe parcursul timpului s-au agravat. Prin urmarea acestui fapt, noi, familia, am decis că cel mai bine pentru el este să fie văzut de un medic, deoarece cu toate problemele care sunt mai nou in spitale, totuși este important să fie tratat de niște specialiști! În decursul unei săptămâni a fost preluat de 4 ori de către serviciul de ambulanță, de fiecare dată fiind trimis acasă cu toate că stările lui persistau. Prima dată când a fost dus la spital i s-a spus bunicii mele foarte clar: ,,Așteptam să vină rezultatul testului de coronavirus, iar dacă va fi negativ, îl vom trimite acasă!". Este acest lucru normal?! Omul acesta plângea în salon de durere, iar tot ce îi interesează acum pe medici este acest virus?! Oamenii pot suferi de o mulțime de alte boli mult mai grave și pot avea neapărată nevoie de îngrijiri medicale, cum se poate să se pună accentul doar pe o singură problemă? Zis și făcut! Testul a apărut negativ, iar bunica mea a fost chemată la spital pentru a-l lua pe bunicul meu cu aceleași stări avansate de rău, primind doar o rețetă de niște analgezice. Evident că acesta a continuat să se simtă rău iar ambulanța a fost chemată din nou! După nici câteva ore, bunica mea s-a trezit cu bunicul meu la poartă într-o stare foarte rea, dat fiind faptul că medicii nu și-au mai dat silința nici măcar să cheme pe cineva după el! A venit singur, pe jos, cu o altă rețetă în mână!
De fiecare dată primea alte diagnostice și alte rețete de medicamente. Însă, cel mai grav, ultima dată când a fost transportat la spital a plecat pe picioarele sale, a fost internat 7 zile și a fost trimis acasă in pampers, cu taxi-ul -ca de fiecare dată! Mai mult decât atât, pe lângă neseriozitate și nepăsare, am întâmpinat și lipsă de respect și nesimțire din partea acestor ,,cadre medicale". Bunica mea a sesizat că nu i-a fost dat cardul de sănătate al bunicului meu și a fost să îl ceară iar una din asistente a spus cu aroganță: ,, Vă dau cardul meu dacă vă trebuie card!". Câtă lipsă de bun simț!
Nicio concretețe, nimic clar, doar refuzuri și ,,Nu știm! Nu se poate" a fost ce am primit de la cadrele medicale.
Unde este responsabilitatea de care este atât de important să dea dovadă medicii?! Cum se poate ca un pacient să fie plimbat de 4 ori de acasă la spital în decursul unei săptămâni și să nu se rezolve nimic, ci, din contră, lucrurile să se agraveze? Ce este de făcut acum? Pe ce să ne mai bazăm când nici cei de datoria cărora este să ne ajute, nu o fac? De unde putem primi ajutor într-o astfel de situație?" a relatat un locuitor pe nume Brais Dana
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu